Cerere

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite în străinătate la autorităţile locale competente, se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă române, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului ori extrasului de stare civilă.

TRANSCRIEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎNTOCMITE ÎN STRĂINĂTATE

          Cererile de transcriere care se depun la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului (se aprobă de către primari, după ce s-a obţinut avizul prealabil al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor şi se face în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială, autentificată.

Cererea de transcriere este însoţită de certificat (apostilat sau supralegalizat, după caz), sau extrasul multilingv de stare civilă eliberat de autorităţile străine, în original, fotocopie şi traducere legalizată a certificatului, precum şi după caz, de următoarele documente:

a) fotocopii ale certificatelor de naştere şi de căsătorie, fotocopii ale actului de identitate sau paşaportului, după caz;

b) declaraţii notariale, din partea ambilor soţi, dacă sunt cetăţeni români, sau numai a soţului cetăţean român, cu privire la numele purtat după căsătorie, în situaţia în care în certificatul/extrasul de căsătorie procurat din străinătate nu se face referire la numele soţilor după căsătorie;

c) declaraţie din partea părintelui care solicită transcrierea certificatului de naştere al copilului, în cazul în care părinţii acestuia au domicilii diferite;

d) declarație din partea titularului actului ori a reprezentantului legal că nu mai există un alt act transcris/înscris sau reconstituit.

Minorii în vârstă de peste 14 ani solicită transcrierea certificatelor de naştere în nume propriu, asistaţi de unul dintre părinţi sau, după caz, de tutore, ori prin împuternicit cu procură specială; în cazul în care părinţii au domicilii diferite în ţară, primăria competentă privind transcrierea certificatului de naştere poate fi oricare din cele două primării pe raza cărora au domiciliul părinţii minorului.

Pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi au domiciliul în străinătate, cererea de transcriere a certificatelor de naştere se depune la primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinţi în România, iar în cazul în care au avut domicilii diferite, la ultimul domiciliu al unuia dintre părinţi.

Pentru cetăţenii români cu vârsta peste 18 ani care au domiciliul în străinătate, cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în ţară, cu avizul prealabil al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Persoanele care redobândesc cetăţenia română şi fac această dovadă cu Certificatul de cetăţenie eliberat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României depun cererea de transcriere a ce r tifi cat el o r/ ext ra sel or de sta r e c ivi lă , pr oc u rat e din st ră in ătat e , la S.P.C.L.E.P./primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de renunţarea la cetăţenia română.

În cazul transcrierii certificatului de căsătorie, cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soţilor, iar dacă soţii au domicilii diferite în ţară, la oricare dintre cele două primării pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul.

În cazul transcrierii certificatului de deces, cererea se a dresează primarului unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului, care are obligaţia să dispună verificări şi la ultimul domiciliu al decedatului, sau primarului unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în ţară de către persoana decedată.

Certificatele de stare civilă se eliberează, la cerere, persoanei îndreptăţite, personal, prin împuternicit cu procură specială, autentificată.

Minorilor cu vârsta de peste 14 ani, care nu au avut niciodată act de identitate, li se eliberează certificatul de naştere la cererea părinţilor sau a reprezentantului legal.

Cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate şi cetăţenilor străini ale căror acte de stare civilă sunt înregistrate în ţară li se eliberează certificate pe baza paşaportului; dacă paşaportul este expirat, structura de stare civilă efectuează verificări la structura de evidenţă a persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P., prin care se stabilesc datele cu care acesta este înscris în R.N.E.P.; eliberarea certificatului de stare civilă se face în baza acestor verificări şi a paşaportului expirat sau a titlului de călătorie, după caz.

Persoanele care au domiciliul în alte localităţi decât cele în care sunt păstrate registrele de stare civilă şi nu se pot deplasa personal pentru a obţine certificatele de stare civilă pot depune cererea la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia îşi au domiciliul ori reşedinţa, indicând unitatea administrativ-teritorială unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare civilă, pentru identificarea acestuia.

În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat; cererea pentru eliberarea noului certificat trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care acesta a fost pierdut, furat sau distrus.

Certificatul de naştere se eliberează titularului actului sau persoanei împuternicite cu procură specială, pentru persoanele de peste 18 ani posesoare de acte de identitate.

Pentru minorii care nu au acte de identitate, precum şi pentru cei puşi sub interdicţie, certificatul de naştere se eliberează părintelui sau reprezentantului legal.

Certificatul de căsătorie se poate elibera unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor soţi.

Pentru soţul supravieţuitor sau, în caz de divorţ, pentru motive întemeiate, se pot elibera certificate de căsătorie, cu menţiunile corespunzătoare.

Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite.

Înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.

Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:

a) 30 de zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;

b) 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;

c) 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 de zile;

d) 30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unităţi sanitare.

Termenele prevăzute la lit. a), b) şi d) se socotesc de la data naşterii şi cuprind atât ziua naşterii, respectiv a găsirii, cât şi ziua în care se face declaraţia.

Înregistrarea naşterii în termenele prevăzute la lit. a) şi c) se face în baza următoarelor documente:

a) certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;

b) actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;

c) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi fotocopie, iar dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul, semnată de ambii părinţi în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public;

d) declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei. Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice.

 

În situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii sunt cetăţeni străini sau apatrizi, sunt necesare documentele prevăzute mai sus, precum şi următoarele:

a) paşaportul părintelui cetăţean străin sau apatrid/părinţilor cetăţeni străini sau apatrizi, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene sau, după caz, documentul de identitate eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, în original şi în fotocopie. În cazul cetăţenilor străini sau apatrizilor ale căror acte de identitate/călătorie nu conţin date înscrise prin utilizarea alfabetului latin se solicită traducerea legalizată a filei care conţine datele de identificare ale persoanei; dacă din documentele străine prezentate nu rezultă în mod distinct care este numele de familie şi prenumele se solicită declaraţia notarială a titularului în acest sens;

b) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, înregistrat în registrele de stare civilă române, dacă unul dintre părinţi este cetăţean român; dacă ambii părinţi sunt cetăţeni străini se prezintă certificatul de căsătorie, în original, precum şi traducerea legalizată a acestuia, apostilate/supralegalizate .

Dacă declaraţia naşterii este făcută de un cetăţean străin necunoscător al limbii române ori de o persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, documentele necesare înregistrării actului se solicită prin intermediul unui interpret autorizat sau, după caz, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate; ofiţerul de stare civilă/personalul cu atribuţii de stare civilă încheie un proces-verbal.

În cazul în care părinţii au domicilii diferite, părintele care declară naşterea va da o declaraţie din care să rezulte la care dintre părinţi are domiciliul copilul.

După împlinirea termenului de 30 de zile de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum şi cu avizul conform al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

În aceasta situaţie termenul de înregistrare a naşterii este de până la 90 de zile.

Cererea privind înregistrarea naşterii după împlinirea termenului de 30 de zile se depune fie la S.P.C.L.E.P./primăria competentă să înregistreze naşterea, fie la S.P.C.L.E.P./primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi/persoana majoră neînregistrată, respectiv sediul instituţia interesată.

Înregistrarea căsătoriei

Actul de deces se întocmeşte la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul.
Declaraţia de deces, pentru situaţia în care cauza decesului este naturală, se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei, de către
persoanele prevăzute de lege; în acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.

În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 3 zile, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, fie că este sau nu identificat,
declaraţia se face în termen de 48 de ore, calculat din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
În aceste cazuri , înregistrarea se face în baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
Odată cu declaraţia de deces, declarantul depune următoarele acte:
a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;
b) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
c) actul de identitate al decedatului;
d) livretul militar sau, după caz, adeverinţa de recrutare a celui decedat;
e) fotocopia actului de identitate al declarantului.
În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum şi datele de stare civilă ale decedatului.
După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului, într-un singur exemplar, făcând menţiune despre aceasta pe verso-ul certificatului constatator al decesului sau al certificatului constatator al naşterii celui născut mort.

Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din
căsătorie sau adoptaţi.

Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semneazăpersonal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria
care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

Cererea de divorţ nu se poate depune pe baza de procură.
După expirarea termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de divorţ, ambii soti se vor prezenta personal în faţa ofiterului de stare civilă pentru finalizarea dosarului de divort.

În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că:
a) este de acord cu desfacerea căsătoriei;
b) nu are copii minori cu celălalt soţ, născuţi din căsătorie sau adoptaţi împreună cu acesta;
c) nu este pus sub interdicţie;
d) nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.
(3) În cererea de divorţ soţii declară pe propria răspundere:
a) adresa ultimei locuinţe comune;
b) numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.

La depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat solicită soţilor următoarele documente:
a) certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi în copie;
b) documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie.

Documentele prevăzute mai sus trebuie însoţite şi de o declaraţie dată în faţa ofiţerului de stare civilă, în situaţia în care ultima locuinţă comună nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ă în actele de identitate.
2 În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate prevăzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate
între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.
În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui
interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Dovada identităţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente:
a) pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate,
paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
b) pentru cetăţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;
c) pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz;
d) pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
e) pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România – documentul de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitară condiţionată;
f) pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.

Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în
păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al Direcţiei judeţene de evidenţă a persoanelor.

Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu.
Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile prin emiterea dispoziţiei primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.
Dispoziţia primarului, precum şi înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.
Dispoziţia primarului poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.

Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
b) când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte sa îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului ca este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatentia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoasterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni gresite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauza poarta un nume de familie de provenienta străină şi solicita sa poarte un nume romanesc;
f) când persoana si-a schimbat numele de origine străină într-un nume romanesc, pe cale administrativă, şi doreşte sa revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii si-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
h) când persoana în cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
i) când sotii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei sa poarte numele de familie reunite şi ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativă, optand pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori sa revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauza face dovada ca a fost recunoscuta de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanta pentru încuviinţarea purtării
numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu exista alta posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitiva şi irevocabilă şi solicita sa poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medicolegal din care sa rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când persoana în cauza a adoptat minori şi doreşte ca aceştia sa poarte un alt prenume;
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicita sa revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o alta căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte sa poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte sa poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte sa poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în forma autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adoptia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.
Cererea de schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă se depune la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul.
Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire avocaţială.

Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute mai sus şi să fie însoţită de următoarele acte:
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
c) consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, după caz;
d^1) cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;
e) orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.
3 Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelara.
Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcuta de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti.
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.
Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
În cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitiva, precum şi în cazul în care instanta judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucureşti.

Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele necesare se trimite spre soluţionare de către serviciul public local către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a
Persoanelor.

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege si, după analizarea temeiniciei cererii, propune, motivat, preşedintelui consiliului judeţean, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.

Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a schimbării numelui.

Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunica solicitantului de către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile legii contenciosului administrativ.